CaveToKingdom

          Zile si nopti au luptat in razboiul acesta ce parea sa nu se mai termine. Speriati si confuzi, oamenii alergau in toate directiile, dar nimeni nu se gandea sa renunte la lupta pentru ca isi iubeau Regele si isi iubeau Regina. Nu au cedat nici cand soarele arzator al verii le topea fortele, nici cand au inceput furtunile de toamna. Iarna i-a gasit tot pe campul de lupta, inghetati si fara provizii, in timp ce dusmanii erau tot mai puternici si tot mai numerosi. Dar, cand soarele bland al primaverii a inceput sa incalzeasca ogoarele, a revenit si speranta, iar victoria nu mai era doar un vis imposibil. Inamicii, nepregatiti pentru o atat de indelungata lupta si pentru atata rezistenta, au inceput sa se retraga incet. Oamenii au inceput sa vorbeasca despre pace, despre recolte si despre nunti, pentru ca, vedeti voi, primavara e anotimpul noilor inceputuri. Insa soarta are aproape intotdeauna alte planuri si niciodata nu putem intelege cum totul se schimba cat ai clipi din ochi. Intr-o zi, cand merii erau in floare, o veste venita ca de nicaieri i-a lasat pe toti cuprinsi de deznadejde. In acel groaznic moment si-au dat seama ca totul e pierdut si ca de-acum inainte nimic nu va mai fi cum a fost, caci Regele si Regina zaceau morti, iar sangele lor era pe mainile tradatorilor. Mai mult decat atat, tanarul Print era de negasit, si doar zvonuri inconjurau misterioasa sa disparitie. Cine stie, poate lucrurile nu ar fi parut atat de intunecate daca oamenii ar fi aflat ca doi dintre cei mai credinciosi slujitori ai Regelui s-au furisat in miez de noapte cu Printul, dincolo de zidurile cetatii, cu un singur gand in minte - acela de a-l salva cu orice pret pe singurul urmas la tron. 

         Primavara a trecut repede, si vara i-a gasit pe cei trei tot pe drum, cutreierand tinutul in cautarea locului perfect pentru un alt inceput, dar dusmanii transformasera totul in cenusa, in calea lor erau doar sate parasite, iar putinii oameni erau atat de inspaimantati, incat se ascundeau la vederea strainilor. Nici cand primele frunze aramii s-au desprins din copaci, Printul si slujitorii sai nu gasisera inca locul perfect. Cand norii s-au intunecat si primele zapezi s-au lasat peste pamant, au stiut ca nu isi vor putea continua drumul, caci iernile erau aspre prin partile acelea si pentru a supravietui aveau nevoie de adapost. Tot atunci, si-au dat seama ca nu exista locul perfect, dupa cum nu exista nici momentul perfect pentru a incepe ceva, astfel ca fara sa mai stea pe ganduri s-au oprit langa pestera care se deschidea in fata lor: "Acesta e locul in care ne oprim", spuse Printul-cel-fara-de-Imparatie, "iarna aceasta va trece, iar primavara ce vine ne va gasi construind un nou regat, caci iarna e pentru a ne aseza gandurile in cuvinte, iar primavara, pentru a transforma vorbele in fapta."